Sorin Cârțu, tehnicianul formației Pandurii Tg.-Jiu își felicită elevii pentru victoria contra Vasluiului, dar critică dur arbitrajul și spune că a fost eliminat doar pentru că a vărsat o sticlă cu apă.
„Nu am ce să spun despre meci pentru că n-am văzut decât 55 de minte din el. Am fost supărat după eliminare și m-am dus în vestiar și n-am mai văzut meciul. Am auzit după aceea că băieții și-au creat ocazii, au jucat în continuate bine și au și bătut. Bravo lor! Dar eu sunt foarte mâhnit și dezamăgit de ce s-a întâmplat. Sigur, poate e vina mea că nu mai rezist pentru că am și eu uzura mea de 22 de ani de antrenorat dar m-am săturat ca să depind de fiecare dată de cineva. M-am săturat ca munca mea să fie decisă de noroc sau ghinion sau de cei care arbitrează, m-am săturat. Păi ce noi suntem veniți de la volei sau popice să nu ne prindem imediat? Maniera și tenta cu care a venit și cum a arbitrat s-a văzut. În momentul acela când m-am enervat tocmai pentru a mă calma luam o jumătate de sana și am luat sticla și am dat cu ea jos. Sigur a sărit spre partea aceea a terenului dar acum nu știu în ce direcție a sărit. Am fost trimis în tribună pentru o sticlă de apă care a zburat unde nu trebuia. De supărare am dat cu ea în pământ dar ea nu a rămas în perimetrul meu. Eu am fost fotbalist tehnic cu mingea, dar am jucat cu piciorul, cu mâna nu știu cum să ghidonez o sticlă cu apă”, a declarat Cârțu, plin de amărăciune
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER